Goals: Be happy.

duminică, 23 iulie 2017

București - 3 săptămâni și un mănunchi de stări

Cum să fie în alt oraș?



Multă liniște în weekend, Scandal și cărți
claxoane fără număr în timpul săptămânii și mult dor.

Dacă e Rahova, nu există moda străzii. E aceeași pe care o cunoști și tu și pe care ai văzut-o de atâtea ori în orașul cu un singur bloc turn.

Dacă e Șoseauna Nordului, atunci se schimbă situația. Faci cunoștință cu lumea bună, cu brigada antitero care îți explică subtil să-ți găsești de treabă pe celălalt trotuar, cu un Central Park (doar că e Herăstrău) și cu un New York (doar că e București).

Dacă e să-mi amintesc de Ateneu, atunci mai bine îți pregătești fusta midi, pălăria și rujul roșu fiindcă te vei simți în Micul Paris.

Iar în Centrul Vechi...acolo poate vei avea șansa să-ți dai cu părerea despre ce se mai poartă prin București. Dar ar trebui să vii aici, doar știi că eu nu văd ce vezi tu și că aș fi un critic de fashion foarte prost. Dar aș putea să-ți povestesc cum te poți pierde prin Cărturești Carusel, de pe Lipscani. Sau în Verona. Te poți pierde acolo ca să te regăsești în teancul de cărți la care ți-a stat gândul o săptămână întreagă. Noroc de măreția asta de care dă dovadă capitala. La cât de mult timp îți petreci în RATB sau metrou, sigur începi să scrii tu o carte.

Vocea Umană, Cărturești Verona


Uneori fericirea poate să lipsească sau să fie proiectată într-un viitor timid. Știu c-ai să spui că nu e bine. Ce să-mi fac? Mai deschid o carte, mai scriu trei rânduri, mă înconjor de flashback-uri muzicale și trăiesc...în prezent.

Aștept cu nerăbdare serile în care mă pot vedea cu el. Facem live-uri, de la nuntă, de acasă, mă gândesc să-i propun un apus live, un fel de sunset hunting. Eu o să-l vânez aici, el va trebui să îl scoată pe al lui de acolo, direct de pe Bucium. Cine câștigă, ia primul tren și face prezența în celălalt oraș.

Apoi..mai sunt toți oamenii care zâmbesc pe sub mustăți când te aud vorbind. Îi dai cu "i" mult și cu "a", să se mai stingă din atât de evidentul accent. Bineînțeles că n-are cum să iasă, așa că o lași moartă-n păpușoi.

Și atât de multe locuri de văzut...
cafenele în grădini verzi
poezii pe acoperiș
ritmuri cubaneze alături de un Cuba Libre și... cam atât.
sushi și cel mai bun ecler care a existat vreodată
filme documentare în aer liber
căldură mare și autobuze în care vorbitul la telefon este sport național; cu cât se aude mai bine, cu atât câștigul e mai aproape
antichități,
multele, prea multele, exagerat de inesteticele și enormele panouri publicitare, dar sigur, ce să-i faci? trebuie să trăiască și oamenii aceia, nu?
teii din Cotroceni
după-amiezile din Cișmigiu
garden parties sau private parties
inspirație și fotografie urbană
cerul puțin
lumea multă
și prea necunoscută,
dar același final de zi
care se duce tot înspre acasă.

Vocea Umană, Iași 2017




duminică, 16 iulie 2017

Despre simplitatea locului în care trăim

Tuturor celor care-și doresc să trăiască
mai simplu, și deci mai bine
din punct de vedere
material,
fizic,
psihologic,
spiritual,
cu scopul de a-i ajuta să exploreze
imensul potențial pe care îl posedă.

Așa începe cartea lui Dominique Loreau, "Arta Simplității", o prelegere care se bazează pe filosofii orientale, o apărătoare a simplității. Așa încep să răsară multe răspunsuri la întrebări și stări personale, pe care le-am ignorat.

Vocea Umană

Totul începe, cum ar spune psihologii, din copilărie. Educația primită și obiceiurile cu care am fost înzestrată mi s-au fixat adânc în memorie. De la curățenia pe care trebuia să o fac, dar și să o păstrez, până la felul în care îmi aranjam hainele în dulap, toate îmi păreau groaznic de plictisitoare, la acel moment, și zadarnice. 
Se spune că ne transformăm în mamele noastre. Am râs în nas acestei vorbe. Nu pentru mult timp, pentru că la facultate îmi revendicam toate urmele lăsate de mama în obiceiurile mele. 

Nu am știu multă vreme de ce e nevoie să las totul în ordine, de ce să strâng permanent după mine, de ce să vin acasă și să le găsesc pe toate într-o ordine firească, de să îmi pierd timpul cu o curățenie iritantă, de ce să gătesc, de ce să nu-mi arunc lucrurile pe unde apuc, de ce dulapul meu ar trebui să fie oglinda mea?? 

Mama nu a știut să-mi dea un răspuns logic, ea doar simțea. Așa cum am simțit și eu mai târziu. Că toată dezordinea exterioară duce la dezordine interioară, că lucrurile aruncate vor rămâne aruncate, că dulapul meu exprimă o bună parte din ceea ce sunt eu sau oricare altă persoană: ordine în alegeri și în gândire, claritate, simplitate, ușurință de a vedea lucrurile. 

Ea nu a știut să mi le explice, astfel că i le arăt eu acum, mulțumind pentru portița deschisă spre a simți că ordinea face parte din latura frumoasă a vieții. Și că ea îmi poate face traiul mai plăcut.

Ce este simplitatea?

Un mod de a trăi.

În arta de a trăi, economia este o filosofie practică, fiindcă a trăi cu puțin îmbunătățește calitatea vieții. Esența noastră nu se află în lucruri, iar pentru a deveni minimaliști, avem nevoie de un bagaj spiritual și intelectual.

Disciplină, claritate și voință, acestea sunt condițiile pentru a trăi cu strictul necesar în camere curate și aerisite.

A simplifica înseamnă până la urmă a înfrumuseța. O înfrumusețare "reducționistă" relaxează.





De ce se enerva mama când toate erau de-a-ndoaselea? 
De ce mă apăsa pe suflet fiecare lucru care era lăsat în voia sorții printr-un colț nefiresc al casei? 

Nu știam. Credeam că este o moștenire maternă și că trebuie să fug de ea cât pot de mult. Dar stările și psihicul meu spuneau altceva. La fel cum și cultura japoneză, chineză, coreeană spun altceva: Casa trebuie să fie antistresul orașului!

Casa ar trebui să fie un loc de relaxare, o sursă de inspirație, un spațiu terapeutic. Orașele noastre sunt suprapopulate, zgomotoase, cu prea multe culori și atracții vizuale care ne agresează și ne rănesc. Casa e cea care trebuie să ne redea energia, vitalitatea, echilibrul, bucuria. Ea reprezintă un mijloc de protecție materială și psihologică, atât pentru corp, cât și pentru spirit.
Nu există doar subnutriția alimentară. Mai există și subnutriția spirituală, și aici intervine în casa fiecăruia. Așa cum sănătatea depinde de hrană, ceea ce punem în interiorul spațiului pe care îl locuim are o serie de repercusiuni asupra echilibrului nostru psihologic.




Testat și verificat! Suntem spațiul în care trăim. La fel cum o piesă vestimentară ne poate schimba felul în care ne începem ziua, de asemenea și modul în care ne îmbrăcăm locuința ne poate influența starea de spirit.
Cum am putea să o înfrumusețăm? Mai întâi prin curățenie și ordine, apoi prin eficacitate și flexibilitate.
"Mai puțin pentru mai mult" sau pune-ți casa la dietă. Scăpând de tot ce nu funcționează, de tot ce stă în cale, de orice mic obstacol, se aerisește atât programul cât și timpul alocat curățeniei.

Feng shui-ul pune mai întâi de toate curățenia locului. Dacă aspectul e îngrijit, atunci și restul e la fel. Mintea e mai limpede, deciziile mai corecte. Intrarea în locuință trebui să fie primitoare, luminoasă, decorată cu flori: ceea ce se găsește la intrare intensifică trecerea spre interior.



În Japonia toată lumea contribuie la păstrarea curățeniei: copii, angajați, persoane în vârstă. Nu este o rușine, este un dat. Se înconjoară de ritualuri și de concepția că fiecare poate să-și strângă propria mizerie, chiar dacă există posibilitatea de a pune pe altcineva să facă asta.

Iată trei maxime care să vă îndrume: 
Un loc pentru fiecare lucru și fiecare lucru la locul lui. Ordinea economisește timp și ușurează memoria. O muncă rodnică începe cu un mediu curat și ordonat.



Se vorbește în carte și despre alte sfaturi, dar și despre propriul nostru corp, despre obiectele personale, despre hrană, despre minte, despre timp. Poate fi considerat un îndreptar către o viață mai puțin nebună, care pentru mulți nu e capabilă să aducă prea multe momente de liniște și relaxare.

Japonezii au trăit întotdeauna minimalist, dar fără să fie vreodată departe de frumusețe. Acum o sută de ani, până și căminele cele mai umile erau de o curățenie exemplară și orice om cunoștea arta de a compune poeme, de a aranja buchete de flori și de a servi mesele cu delicatețea și gustul cele mai rafinate.
În Statele Unite ale Americii, în perioada crizei din anii treizeci, banii erau mai puțin importanți decât stilul. Cum aproape toate familiile erau sărace, nu banii făceau diferența între ele, ci modul de a vorbi, educația, valorile morale. Fiecare folosea zi de zi ce avea el mai frumos și punea pe masă un buchet de flori.







Preferatul meu din primele două capitole ale cărții rămâne un poem care mi-a rămas scris în minte:

Și dacă singura ta bogăție
Înseamnă doar două pâini,
Vinde una din ele, și cu acești ultimi dinari
Oferă-ți niște zambile ca să-ți hrănești sufletul!

Poem persan. Poem care va rămâne pe o plăcuță, lângă un buchet mare de bujori și care va face primirea tuturor celor care îmi vor trece pragul.


duminică, 9 iulie 2017

New year resolution


Vocea Umană


Spuneam anul trecut că restul poveștii vreau să îl aud și mâine.
Nu știu cât de mult mă credeam, dar am ajuns să-l aud și mâine și poimâine până când l-am tranformat în povestea noastră.

Pe atunci îți vorbeam cu ochii deschiși despre visurile mele
Acum îmi dau seama că ele s-au realizat cu tine de mână
Că s-au împlinit prin entuziasm împărtășit
prin sclipiri de moment
prin curaj și încurajări
prin blândețuri și tandrețuri
prin lacrimi de dor și extaz de revedere
prin planuri bine puse la punct.

Se spune că listele ajută. Facem?
În primul rând, să conduci până la mine, iar eu să nu închid un ochi fiindcă "să fiu mereu în umbra ta"
să pregătesc cortul și sa fiu pregătită de toamna la mare
de vara la munte
de muzicuță, foc de tabără, stele și prieteni.
Apoi să ne rezervăm toate nopțile pentru noi
Să mă învelești de griji, de răceala ploilor ce or să vină
Să îți dezvelesc diminețile și să le pun la păstrat, să ne înfruptăm din ele în zilele negre.
Să continuăm cu pisici în bradul de Crăciun
și cu luminițele din instalație făr' de care mi-e mai întuneric să trăiesc
iar lumânările să le păstrăm pentru totdeauna.
Iar Moșu cu barbă veșnic albă nu va veni de nu vei scrie scrisori
și vei promite că nu vei ghici ce cadou ți-a luat.
Iar Anul Nou va încununa anul pe care ni l-am pus în piept ca cel mai distins dintre premii
îl vom lumina cu artificii pe cel care vine, îl vom îndulci cu prăjituri de casă făcute de mine și gustări încercate de tine.
Apoi vom folosi sania până aproape de primăvară
când o vom da pe mărțișoare și lăcrămioarele mele.
Zambilele și lalelele vor scoate la iveală bujorii de pe chipul meu,
Iar tu nu vei avea liniște până când nu vom scoate și bicicletele de la hibernat.
Mă voi adapta, dar te vei revanșa cu cele mai frumoase fotografii în lanul de maci.
Sau în cel de sânziene
sau în floarea-soarelui.
Dar va veni iarăși timpul să ne facem încă o listă, pe care să o respectăm încă un an.
De aceea mă voi potoli, îmi vei cuprinde fața în mâini și-mi vei șopti:
"Am terminat de condus. Mă mut la tine-n brațe!" 







Cel mai mic sărut pomenit vreodată

Te-ai gândit vreodată că ai putea iubi atât de mult încât ți s-ar aprinde plămânii ca un bec?

Dar dacă s-ar face să te îndrăgostești de un om invizibil? Cum ai face ca dragostea voastră să meargă?

Am dat peste o poveste de dragoste atât de neobișnuită, încât nu am putut să o citesc pe nerăsuflate. Am avut nevoie să o mestec.

Vocea Umană

Eu am așternut pe hârtie povestea celui mai mic sărut care s-a pomenit vreodată. Amintirea unei fete invizibile este ceva fragil. Se cere întreținută. A scrie despre ea era un mod bun de a o alimenta. Fiindcă nu puteam să vorbesc cu ea, vorbeam despre ea.
Un el marcat de o dragoste trecută, o ea invizibilă și fragilă la săruturi. O farmacistă și un detectiv veșnic îndoliat. Ce poate să rezulte din combinația asta? Bomboane cu aromă de buze, de sărut, căutarea unei fete invizibile și trucuri inventate pentru a păstra un om iubit.

N-am mai citit o astfel de poveste. Nici ca temă, nici ca modalitate de scriere.

Mathias Malzieu

Cu ficțiunea mă împrietenesc greu, dar Mathias Malzieu le-a buchisit în așa fel încât mi-a cucerit gustul literar. Atât de poetică, plină de lirisme, sensibilă la durere, de inspirație și de găsit răspunsuri. Am înroșit cartea.






În general nu sunt atrasă de cărțile masive. Mă inhibă din start și parcă ajung la autoprofeție: "Știam eu că nu pot să o termin!". Îmi plac concentrațiile. Îmi plac cărțile micuțe, firave în aparență, povești de citit seara, dar care îți iau somnul mai apoi. Acelea care impresionează prin conținut și nu prin volumul mare de pagini. Alea mă fac să scriu despre ele și să îmi doresc să le citească toată lumea.

"Cel mai mic sărut pomenit vreodată" e una din ele. Are 100 de pagini, dar sunt scrise în așa fel încât mi s-a părut că a fost viață de om derulată cu încetinitorul.
Cu toate că e neobișnuită povestea în sine și neînchipuită, poate dusă înspre SF, dar scuipă afară defecte, greșeli pe care un om le poate face în viață. Sau în dragoste. Și poate dă de gândit niște răspunsuri.



1. INVIZIBILITATEA sau cum să uiți de tine. Ajungi să iubești un om până în punctul în care viața ta nu mai prezintă interes. Se surpă sub greutatea sentimentelor, devine moloz și aproape că vrei să o arunci la gunoi. Dar intervine viața asta dată naibii, încât te trezește din starea de letargie. Dar nu folosește o voce maternă și blândă, ci mai degrabă împrumută din răceala unui militar. Poate că femeile sunt predispuse către această invizibilitate, dar cu siguranță nici bărbații nu sunt omiși. Iubirea e în stare să-ți ia mințile, prietenii, planurile, judecata și pe tine la un loc cu celalalte. 

Cu cât iubeam, cu atât dispăream mai mult. Până când m-am pomenit îndrăgostită nebunește și invizibilă încontinuu. La început lui i-a plăcut acest mister. Trebuie să fi crezut că această latură făcea parte din farmecul meu. Dar, văzându-mă dispărând prea mult timp, s-a săturat. (...) După toate eforturile, nu mai aveam același efect asupra lui.
A nu iubi prea mult era cheia pentru a nu dispărea prea mult și pentru a nu suferi prea tare.
  Sau poate mai degrabă prin...a iubi în doze mici (cum spun cei de la Taxi), prin a crea, prin a  folosi acea energie pentru a te cunoaște și pe tine, prin a evolua.

2. Dacă să-ți arăți vulnerabilitățile? O întrebare cu un singur răspuns. Da. Dar mai ales față de propria persoană.

Încercasem să detest iubirea pentru a mă proteja, dar trebuia să mă plec în fața evidenței: nu știam să trăiesc decât prin "asta."

3. Fostele iubiri - bombe de "dragoste". Fiindcă e mai ușor, fiindcă avem o impresie     romantică și telenovelistică despre întoarceri. Orice poveste în care există un fiu risipitor nu se sfârșește cu happy end. Testat. A se citi "Fiul Risipitor". S-a aplicat și la mine, cred că se repetă povestea în majoritatea cazurilor.

Învățasem să trăiesc cu această gaură în locul inimii. Să tot inventez și să fabric ceva nou ca să nu mă prăbușesc. Și iată că bomba de dragoste pe care o crezusem dezactivată lansa o nouă numărătoare: "Aș vrea să mă întorc la tine."
Niciodată!


Cartea a fost cadou pentru o schimbare de plan și de viață, nici că se putea nimeri mai bine. Schimbare de peisaj, schimbare de lecturi.
Sunt recunoscătoare și mulțumesc.

Urmează..."Metamorfoză la marginea cerului". O altă poveste cu tâlc. Tot Mathias Malzieu. Tot o mie și una de idei de răstălmăcit.




luni, 19 iunie 2017

Blind date cu Mirela Retegan sau "Astăzi despre Astăzi"

Mă prindea 12 noaptea acum două zile în plină manifestare de pozitivism și energie.
Îmi simțeam corpul cum o ia la vale dar starea interioară de atâta bine avea grijă să îl tragă la deal și să mai citească încă vreo 50 de pagini.

Vocea Umana


Cum? De ce?

Mirela Retegan și "Astăzi este despre Astăzi". Atât de mult m-a inspirat, atât de mult m-am și regăsit în unele gânduri de-ale ei, atât de multă energie îmi luam din câteva rânduri încât nu mai conta că trecuse mult de ora de somn.


Pe Mirela am descoperit-o mai mult în ultima perioadă. Interviul cu Lorena Buhnici și Andreea Esca m-a convins să o înțeleg și altfel. IAr cum atragem pentru noi ceea ce gândim, i-am găsit cartea și am luat-o fără să o răsfoiesc. Mi-am dat un blind date cu Mirela Retegan.

Întâlnirea cu ea (prin intermediul cărții) a decurs pe nesimțite. Știi cum e atunci când te simți atât de bine încât uiți să faci poze și să le pui pe Insta sau Facebook? Cam atât de bine a fost.

Textele din carte sunt împărțite în două și scrise sub formă de articol de blog: 

I: "astăzi e și despre ropotul vieții, despre imaginea din oglindă, despre fantomele trecutului și despre iubire" 

și II: "astăzi e, mai ales, despre copii, dar și despre părinți."

Ce înseamnă astăzi?

Se rezumă la experiența ei de viață și la ce a învățat despre ea în raport cu munca, oamenii, fericirea, iubirea, timpul, Dumnezeu, copii, curaj. Sunt texte mici, dar păstrează o simplitate. Acea simplitate care te îngână să o lași mai moale, să te joci puțin.


Unele sunt mai scurte, altele se întind pe mai multe pagini. Dar toate sunt scrise parcă pentru un om drag. Limbajul este ușor, nimic "termopanico-mansardico", dus înspre zona de poveste. Dacă e de noapte bună, dacă e de o zi ușoară sau de împărtășit prietenilor, o poți afla tu singur.


Despre viață, locuri de muncă și curaj

De ce te-ai mulțumi cu un loc de muncă în care să simți că e doar jumătate din ce visezi tu să faci? De ce te-ai mulțumi să trăiești doar o jumătate de relație? Ce crezi că se întâmplă cu toate jumătățile neconsumate? Se adună într-o lume a jumătăților netrăite, nemâncate, nedormite și neiubite. Și de acolo, din lumea lor, te strigă. Ai văzut vreodată oameni singuri pe stradă? Cu privirea ațintită într-un punct? Ei bine, oamenii aceia vorbesc cu jumătatea vieții lor, care își cere drepturile.

Toată viața am ținut diete. Toate dietele din lume. De câteva zile am început dieta minune. E o glumă această denumire, pentru ca de fapt nu e vorba de nicio denumire. Pur și simplu mănânc orice, dar la ore fixe: la șapte dimineața, la zece, la unu, la patru și la șapte seara. Nimic între mese, în afară de apă plată, cafea fără zahăr și lapte. În două săptămâni am slăbit cinci kilograme.


Despre iubire și părinți

Dacă ai tăi nu au știut cum să se apropie de tine, cum să te iubească, să te alinte, să te susțină, nu fi supărat pe ei. Dacă te-au certat în loc să râdă cu tine, (...), iartă-i. Dacă vrei să-ți fie prieteni, dacă îi vrei de partea ta, nu aștepta să vină ei. Sparge tu zidul. Ascultă-le poveștile. Acelea sunt viața lor. Dă-le de lucru. Găsește-le teme de studiat și de dezbătut. Astăzi tu trebuie să fii profesorul lor. Dacă vrei ca ei să învețe să trăiască în lumea ta, tu trebuie să-ți faci timp să-i ajuți să o înțeleagă. Materie cu materie. Fă-ți puțin timp să îți crești părinții și, cu ei aduși în lumea ta, o să câștigi tot timpul din lume.

Propriul copil mi-a zis într-o zi: "Mama, eu te iubesc tot timpul, dar nu te plac întotdeauna". M-a șocat. M-a contrariat. Am stat puțin să mă gândesc și mi-am dat seama că și eu o iubesc pe ea mereu, dar nu o plac întotdeauna. Și pot spune asta despre absolut toți oamenii din jurul meu pe care îi iubesc: nu îi plac întotdeauna. Dar există oameni pe care nu îi plac nicio clipă. Nu mi se potrivesc.

Despre puterea lui "mă fac de râs"

Și ce dacă ne facem de râs, ar trebui să ne facem de plâns? A fost întrebarea Fetiței Zurli într-un spectacol. (...) Vă propunem să repunem în drepturi această expresie. Să ne facem de râs. Să fim cât mai mulți de care să râdă lumea. Cei care nu se pot face de râs măcar să râdă. Hai să ne facem de râs împreună! Și dintr-o lume de plângăcioși și de văicăroși să ne transformăm într-o lume de răzăcioși. Așa, cu gura până la urechi și cu mâinile pe burtă. Ca Moș Crăciun. Și, ca pe el, o sa ne iubească toți.

Despre minuni

Înlocuiește fii cuminte cu fii fericit. Nu cred în efectul lui "Fii cuminte", ci în surpriza lui "Fii fericit".
Se vor opri și vor ridica sprâncenele. Prima oară, a doua oară, a treia oară. Apoi vor pune întrebări. Și-apoi vor începe să se obișnuiască și vor înțelege că, atunci când faci ceva deranjant pentru cei din jurul tău. nu poate să fie ceva care să te facă nici pe tine fericit.

Cu ce am rămas după ce am închis cartea?
Cu lacrimi dar și zâmbete. Și cu convingerea că dacă păstrăm un anumit grad de simplitate în viața noastră (în modul de a ne trăi experiențele, în vestimentație, în iubire, în gândire, în decizii), ne-am ușura traiul. Acea simplitate care îl face uneori pe un bătrân să fie mai înțelept.