Goals: Be happy.

sâmbătă, 24 septembrie 2016

Povești de dragoste la prima vedere


Un oraș înseamnă o carte nouă. Observ străzile, oamenii, simt aerul și la plecare aleg cartea care îmi va inspira cel mai bine starea și momentele petrecute acolo. E cel mai bun suvenir pe care poți să-l iei cu tine.

Pentru Brașov cartea s-a ales singură. Efortul a fost minim și neplanificat. Deoarece între mine și oraș s-a stabilit de la prima vedere dragostea, cartea a venit ca o completare.


Cărticica se prezintă asemenea unei piese de teatru. Scriitorii, unul câte unul, intră în joc cu rolul cel mai bun pe care îl dețin. Comprimă în câteva pagini tot ce au mai de calitate și părăsesc scena pentru a face loc următorului act.

"În cazul acestei cărți-spectacol, sala se numește Humanitas, gazda a fost Gabriel Liiceanu, iar invitații lui: Ana Blandiana, Adriana Bittel, Ioana Pârvulescu și Radu Paraschivescu."

Fiecare vine cu lecția învățată pe de rost și pregătită cu disciplina unui învățăcel. Revarsă, în mod original, povestea dragostei la prima vedere. La sfârșit îți oferă șansa să aplauzi, să te regăsești în poveste sau să ți-o amintești pe a ta.


"Prilejul invitației e vechi de când lumea și literatura: dragostea, dar nu orice fel de dragoste, ci una de un tip aparte, dragostea fulgerătoare."


În viața mea rare sau inexistente au fost ocaziile în care prima vedere a fost egală cu starea de îndrăgosteală. Acele rare întâmplări s-au legat strâns și iremediabil de orașe, cărți, melodii, obiecte și alte nimicuri. Oamenii au nevoie de mai multe priviri pentru a mă fulgera.  Protagoniștii din carte, cu siguranță, m-ar dezaproba în cel mai brutal mod. La ei transpunerea se face complet, până la gânduri de genul "Vrei să mori cu mine?". 

Actul I începe în copilărie. Se pun bazele, se așază decorul și..acțiune! 



Pe parcursul lui îți vei aduce aminte de dragostea la vreme de restriște, când părinții îți știau și umbra, nu doar pe tine. Acea dragoste care te dădea de gol în fața lor și roșeai la gândul că ei știu.

"Îmi dădea mie să-i deschid pachețelul și apoi ronțăia din marginea biscuitului ca un șoricel, sub privirea mea extaziată și, cred, așa cum îi stă bine fiecărui băiat îndrăgostit, ușor tâmpă."

   
Actul II continuă pe linia vieții și ajunge direct în tumultoasa perioadă a studenției. Atunci când te-ai îndrăgosti de toate privirile doar că există una pe care știi sigur că o vei povesti și la nepoți. O privire de artist care nu-ți va da pace.

"Dacă privești multă vreme într-o prăpastie, prăpastia privește la rându-i în adâncul tău. A venit spre mine, avea în mână o pensulă muiată în carmin și, când m-a îmbrățișat, mi-a lăsat o pată pe umărul bluzei albe."



 Problema cu studenția este că nu știi câte din acele priviri te vor urmări până mai departe: "Uneori mi se atrage atenția << vezi că ai o pată pe umăr >> și spun că știu."


Următorul act duce dragostea studențească la un alt nivel. Chiar mai sus cu un grad: acela de profesor universitar.

      "În fața acestei zâne a catedrei am gura cusută. Nici în ruptul capului nu i-aș turna brașoave și i-aș cerși notă de trecere."

Nu îi cerșește notă de trecere, dar imploră o restanță. O vară "calvară", notițe și nopți nedormite. Totul pentru o restanță. Dar în momentul cu pricina: Surpriză!

În ultimele două acte, se maturizează personajele. Ana Blandiana aduce o misiune imposibilă pentru tânăra micută ștearsă iar Ioana Pârvulescu o amintire la 70 de ani. 


"Nu știu. Nu înțeleg de ce numai cu ea alături mă simțeam în stare să am șaptezeci de ani."

Și se trage cortina.
Acum este rândul tău. Când a fost ultima dată când dragostea la prima vedere te-a marcat până la ultimul cuvânt aruncat pe o foaie?
Dacă nu îți amintești, cartea îți va oferi destule orizonturi de unde să pornești cu amintirea. O sâmbătă dimineața ar fi de ajuns.




duminică, 4 septembrie 2016

1900 toamna


S-a întors lumea! Nu pe dos, ci înapoi în timp.

Timp setat: 1900





Costumație: falduri peste falduri, funde, pălării, bastoane, umbrele (pentru a întreține albul de porțelan imaculat), mănuși dantelate (fiindcă provoacă privirea și se potrivește cu pălăria)

doxologia.ro







Locație: palatul Sturdza de la Miclăușeni; acolo unde îți clătești New Age-ul cu cea de odinioară Belle Époque. Drumul care duce înspre castel te induce ușor în stare. Îți lași problemele la poartă sau le cari cu tine. Indiferent de situație, o parte și alta a drumului se întrec pe însele pentru a ura bun venit: pârâul timid și nu foarte zgomotos sau pădurea impunator de verde amestecată din ce în ce mai mult cu toamna.





Dacă încă nu reușești să scapi de probleme și 1900 pare a fi la mare distanță, apuci brațul cel mai apropiat.

Continui în liniște întoarcerea în timp...




Maniere: oricât de multe ai pune pe tine, oricât de mult te-ai împopoțona, tot te dai de gol. Selfie stick-ul, un mesaj scurt sau o verificare inocentă de Facebook îți trădează manierele. Sau mai pe scurt: s-au schimbat mofturile dar au rămas moftangii.

Atmosferă: Lăsând la o parte cârcotelile, cocoanele au fost prezente, domnii au fost bine puși la 4 ace și un baston (dacă lângă ei se mai prezenta și un accesoriu mic, elegant, cu cosițe și umbreluță, cu atât mai mare și pufoasă creștea inima), zvonuri, chicoteli la colț de fântână; nici muzica nu a fost subestimată, te găsea prin orice parte ai fi colindat și îți reamintea că ești acolo doar pentru câteva ceasuri: TRAI NENEAȘCĂ!


doxologia.ro






Cam orice simț a trecut prin sita de odinioară: simțul vizual s-a îmbogățit cu  parada de costume, mașinile de epocă, trăsuri, calești, plimbări agale, ateliere de creație, vals, bune maniere, pictură, jucării. Peisajul s-a completat cu muzica lui Gatsby însă a făcut un popas și prin antologia de muzică românească. În acest cadru vizualo-auditiv, papilele gustative au încercat gustări boierești și dulcețuri cu rol de desert. S-au îmbinat toate ca într-un puzzle și au rezultat o mână de una mie oameni fericiți.





doxologia,ro









Ne place la 1900. Mai venim! PAROL!