 |
| Vocea Umană |
Dintotdeauna poezia a fost veriga cea slabă în ceea ce privește relația mea cu literatura. Chiar și în școală am privit poezia cu scepticism. M-am numărat printre acei Toma necredincioși care nu reușeau să scoată dintr-un vers un înțeles. S-au numărat ani până să gust plăcerea unui vers, sentimentul unui volum de poezii pe măsuța de lemn de lângă pat.
Marin Sorescu, Nichita Stănescu, Ana Blandiana ("Descântec de ploaie" îmi spală de fiecare data păcatele sufletului și îl face să se simtă mai curat) sau Mircea Albulescu și-au unit operele în bibliotecă și am capitulat în fața lor.
Dar punctul culminant al predării s-a înregistrat treptat, urmărind blogul unui magician. A intrat pe sub piele asemenea unui fior și s-a răspândit în tot corpul, obligându-l la piele de găină. Mai bine spus al unui copil magician fiindcă se joacă cu litere. Le așază treptat, una după alta, cu răbdare și dichiseală. Apoi le ordonează în așa fel încât rezultatul pare desprins dintr-o magie. Dar răsare din jobenul din dotare:
Să nu crezi că nu știu
că atunci când dorm
cu tine în brațe
tu îmi rearanjezi oasele
îmi pui creierul în locul inimii
inima în locul creierului și te ascunzi în pântecele mele
crescând înăuntru ca un nor
și dându-mi motive să inventez
de fiecare dată când mă trezesc singur
sentimentul de dor.
Să nu crezi că ai fi putut
să mă schimbi
din eu fără tine
în eu nu pot trăi fără tine
și să mă faci, pentru ceilalți,
de nerecunoscut,
dacă eu nu aș fi vrut.
În proaspătul volum de poezii, Le Mage sau Mihail Gavrilescu, adună câteva din creațiile care au făcut cititorii virtuali să pună stop scroll-ului. Puterea acestuia stă în răstălmăcirea cuvintelor, în alăturări îndrăznețe. Reușește să atragă spectatorii în magia lui, să îi facă martori de încredere în procesele sale cu muzele, cu iubirile distruse, despărțirile profunde sau nopțile petrecute în memoria amintirilor de demult.
Ce ar fi dacă
ne-am lua chiar acum inima în dinți
și ți-aș spune ce simt
și mi-ai spune ce simți.
Desigur, ar putea fi dureros
dar la fel de bine ar putea fi
ceva atât de frumos.
Ani, decenii, milenii
am putea să ne iubim
scriind poezii cu inimile noastre
pe corpurile noastre
până în momentul acela când
așezați pe băncuța din fața casei
așteptându-ne nepoții
la sfârșitul cărții
te voi întreba dacă-ți mai amintești
cuvântul-înainte:
"ia spune-mi, bătrânica mea,
mai ții minte?"
Dar la fel de bine am putea
să nu ne spunem nimic
să ne ascundem, să tăcem,
să evităm să ne privim
paronimic, omonimic, mimic
să împărțim unul la doi
și să ne prefacem că nu e
absolut nimic între noi.
Să ne rezumăm cărțile
irosindu-ne
ca și până acum
uitând că viața prinde sens
doar între două cuvinte:
primul: "ce ar fi dacă?"
ultimul: "mai ții minte?"
"În adâncul sufletului nostru e mereu trei dimineața" este motto-ul care guvernează această magie. E mereu trei dimineața și atunci e catharsis, fie pentru cei care creează, fie pentru cei care devorează creația. Întrebat într-un interviu ce semnificație poartă această declarație, poetul răspunde sincer:
Motto-ul blogului meu semnifică exact ceea ce simte fiecare că semnifică atunci când îl citeşte. Pentru mine unul, ora 3 noaptea este ora la care suntem singuri cu noi înşine, sinceri, desfăcuţi în faţa oglinzilor noastre interioare. E momentul zilei în care zgomotul lumii se odihneşte şi fiecare dintre noi îşi poate vedea mai bine eul în el. E ora la care suntem mai “adevăraţi”.
La fel de sincer rămâne și cu propria poezie. Spune că nu o folosește pe post de armă, ci pe post de steag alb după ce a sentimentul de iubire a învins:
Nu sunt genul care să cucerească o femeie prin poezie, în cazul meu poezia vine ca un sediment după ce iubirea deja s-a instalat.
Cu siguranță sinceritatea și transparența care îi dirijează cuvintele fac să miște sentimente chiar și acolo unde bate vântul. În Tristețea Îngerilor, am dat peste un fragment care rezumă la milimetru rolul unui poem, dar și efectul pe care îl obține Le Mage prin creațiile sale:
La ce bun poezia dacă nu-i stă în putere să schimbe destine? Sunt cărți care te fac să râzi, dar care nu mișcă nimic în viața cea adâncă. Apoi mai sunt cărți care te fac să te îndoiești, care îți aduc speranță, împing mai departe marginile lumii și îți amețesc mințile. Unele cărți sunt miezul lucrurilor, altele doar râsul din ele.
I-am mulțumit de fiecare dată când citindu-i câteva versuri, lumea asta a mea s-a împins cu un pas înainte spre semnificații mai profunde.
 |
| Vocea Umană |
Citate interviu: http://damafarasecrete.eu/interviu-cu-poetul-mihai-gavrilescu/
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu